[x] Main Menu

Dragonfly™ Romania - Impresii de calatorie


Colibita


Oglinda Calimanilor

In Nord, unde vechile legende transilvane isi dau mana cu traditiile pitoresti ale Moldovei, se afla un loc magic: Colibita.
Am ajuns acolo intr-o zi insorita de vara, in urma unei calatorii ce a pornit din Sighisoara. Am luat atunci taxiul pana in Targu-Mures, apoi trenul pana la Bistrita, autobuzul pana la Muresenii Bargaului si in sfarsit ... o caruta trasa de doi cai pana la Colibita. Folosiseram acest mijloc de transport de nenumarate ori, dar parca de aceasta data a fost altfel: caii tragand caruta la deal, oferindu-ne panorame spectaculoase asupra Muntilor Bargau, localnicii intampinandu-ne cu "Mergeti cu Domnul", casutele cu acele gradini pline de toate florile pamantului, cu troitele lor ingrijit pictate, linistea si maretia naturii, totul contribuia la acea atmosfera de inceput de lume. Era ca si cum am fi fost primii locuitori ai planetei.
Colibita Caii urmeaza linistiti serpentinele ce urca in inima muntelui si deodata, oglinda albastra a lacului ni se deschide inainte. Destinatia noastra, lacul Colibita se afla acolo, intre dulcile coline verzi, incadrate la randul lor de maiestuosii munti Calimani, in acest colt ancestral de tara. La stanga, presarate cuminti de-a lungul raului - gospodariile satului si mica biserica alba. La dreapta, pe malul lacului - cateva case de vacanta insirate lenese in soarele de dupa-amiaza.
Spre surprinderea noastra, lacul este cald, neobisnuit de cald pentru altitudinea de aproximativ 1000 de metri la care ne aflam. Asadar, dupa ce punem corturile, ne inmuiem in apa-i calda si stam cu fata la soarele ce se indreapta spre apus. In jurul nostru - doar linistea naturii, muntii acoperiti cu paduri, iar deasupra - cerul pe care incep sa luceasca stelele.

Imi trece prin gand - a cata oara ? - ca oamenii din partea locului sunt saraci, dar fericiti. Statisticile oficiale arata cat de saraci sunt, dar nu pot cuprinde si ospitalitatea lor, voia buna, pofta lor de viata. La urma urmei ce inseamna avutia pentru ei ? Cei mai multi se ingrijesc singuri: au un petec de pamant care le da legume, fructe, fan pentru animale, au cateva oi, poate cateva vaci, poate un cal. Au un camin al lor. Banii pot cumpara o casa, dar nu un camin. Sunt plini de voie buna, usa le e mereu deschisa strainilor, pentru masa si casa nu cer nimic in schimb. Poate ca asa a facut Domnul primii oameni. Oamenii oraselor - mult mai instariti si totusi infinit mai saraci - ar avea ce invata de la ei.
Colibita
Colibita Noaptea calda cade peste sat si noi adormim lin in corturile noastre.
A doua zi soarele straluceste din nou mandru. Planul original era sa exploram Muntii Calimani, dar e atat de frumos aici, incat nu ne induram sa plecam. Facem totusi cateva ture in imprejurimi. Intalnim astfel un sofer de camion ce cara busteni. Ne duce pana in sat si aflam ca scrie poezii si povestiri despre dragostea sa nemarturisita. Sa fie oare peisajul, sau poate ca "romanul s-a nascut poet" ?
Inotam iar in lac, chiar facem putin windsurfing cu echipamentul inchiriat de la una din casele de vacanta.
Micul restaurant local - o casuta de lemn - ofera un meniu delicios la preturi foarte mici. Si desertul e delicios: clatite cu gem de afine, ce se gasesc din belsug prin partea locului. Vom mai intalni aceste afine ziua urmatoare, cand intalnim niste tarani culegandu-le si ne ofera si noua. Limba, buzele si dintii ne devin mov, dar cui ii pasa ?
Zilele trec calde si placute, suntem ca primii oameni ai Genezei si parca am vrea sa oprim timpul.
Dar vine vremea plecarii catre destinatia urmatoare.
Inca o intalnire cu oamenii locului: un alt sofer de camion ne ia pana la soseaua principala. Stie ca autobuzul de Vatra Dornei trebuie sa soseasca dintr-un moment in altul, asa ca accelereaza batranul si masivul camion. Ce urmeaza e ca o cursa desprinsa din filme, camionul nostru trecand in viteza pe langa masinile de pe soseaua ingusta, claxonand si aprinzandu-si farurile. Autobuzul e chiar in fata noastra si opreste in statie, tocmai la timp ca noi sa coboram din camion, sa-i oferim soferului bani pe care ii refuza si sa ne suim in autobuz. Lasand in spate meleagurile taranilor poeti, suntem in drum spre Vatra Dornei, unde va incepe excursia catre destinatia urmatoare. Mai are importanta cum se numeste ?


sursa: www.incogniterra.org/pages/ro/

home

alte impresii de calatorie >>




Posted by Rovilla Saturday, April 28, 2012 (23:14:49)
comments? | Printer Friendly Page  Send to a Friend | Score: 0



Get Firefox!
The logos and trademarks used on this site are the property of their respective owners
We are not responsible for comments posted by our users, as they are the property of the poster
Interactive software released under GNU GPL, Code Credits, Privacy Policy